Interioare.

“Iris nu mai avem”. Un raspuns zgribulit al unei vanzatoare intr-un magazin de discuri din Cluj, m-a lamurit, fara sa-mi fie adresat, ce inseamna muzica buna. Era prin ’84, aparuse primul album Iris (cel cu ochiul pe coperta), sora mea era studenta la Cluj iar eu, inca la liceu, o bateam la cap sa-mi aduca discul. Asa ca ea, sa nu vina cu mana goala daca Iris “nu mai aveau”, a cumparat ceva ce stia sigur, de la chefurile lor studentesti, ca e bun: primul album (in romana) Alexandru Andries, lansat si el cam tot atunci si tot la Electrecord (singura casa de discuri, de altfel). Am asezat acul pick-up-ului pe disc fara sa am idée ce ma asteapta si … asta a fost tot. Nu seamana cu nimic efectul muzicii lui asupra starii mele … “interioare”. Diseara merg la concertul “traditional” din fiecare decembrie al lui Alexandru Andries (l-am ratat o singura data, plecat musai din Bucuresti). Incepe la ora 7 si de data asta e la Sala “Nichita Stanescu” a Ministerului Internelor, una din primele sali in care a concertat cel mai fain artist pe care l-am cunoscut.


Alexandru Andries - Parcul, un hit “urban” avant la lettre.