Nu-mi place sa ma las pozat ( inca nu am gasit curajul sa arunc toate pozele cu mine pe care le mai am - exersez asta aruncand gunoiul menajer) dar cine a fotografiat imaginea alaturata, m-a surprins aici gandindu-ma la destin. Daca am un drum scris in stele (sau in apa), atunci am in fata lui aceasta atitudine hotarata vizibila cu ochiul liber. Refuz ideea unui destin adanc si cu atat mai mult a unuia de-a dreptul maret. Lin, poate. Pana la urma, destinul e in viata cum sunt curentii in apa. Nu se vede dar simti cum trage la picioare. Si pleci spre celalalt mal fara sa stii de ce. Fie doar si pentru ca nu poti sta asa o vesnicie. De fapt, pot sa stau nemiscat cu gandul la valtoarea destinului in timp ce viata curge pe langa mine, fara sa am, de fapt, ceva in cap. Asta nu inseamna ca meditez si nici ca destinul nu exista. Il recunosc uneori in oameni pe care-i intalnesc, in vorbe pe care le aud si in niste intamplari “care mi se intampla”. Ma bucur scurt si surd. Si aleg sa merg catre mal.
Nici vaca nu poate ramane asa … Ar muri de foame.
No comments:
Post a Comment